Duhovnicul Cleopa: „In ziua a doua dupa moarte, se intampla un lucru mai infricosat. Se intampla ceea ce spune proorocul David”

0

Va voi spune mai intai care este pricina pentru care se face pomenire la trei zile dupa moarte, apoi la noua zile si la patruzeci de zile. Pe urma, daca va randui Dumnezeu, va voi mai spune niste istorioare in legatura cu cele patruzeci de panahizi si patruzeci de Liturghii. Acestea le spun dupa invataturile Sfintilor Parinti si dupa descoperirile ce s-au facut unor Sfinti. Iata, dar, ce se intampla cu sufletul omului dupa ce moare, pana la vremea de patruzeci de zile:

In ziua intai cand moare omul, sufletul lui sta acolo unde a iesit din trup, si daca trupul este acolo, il tine ingerul de la botez langa trup timp de 24 de ceasuri. Sa zicem ca trupul e pe o laita sau in sicriu, sau pe catafalc, sau pe o masa. Ingerul nostru de la botez, care este ajutatorul nostru pana la moarte, ne pazeste si sta o zi si o noapte langa trup. E ca si cum ai avea o haina pe care ai purtat-o multi ani si, cand s-a invechit, te-ai dezbracat de dansa si o lasi pe un pat sau in cui, si te uiti la ea ca-i rupta si veche, si-ti aduci aminte: cu haina asta am fost si la nunta, si la biserica, si la targ, sau atunci si atunci. Cam asa se intampla si cu sufletul cand se dezbraca de trup. Trupul este o haina in care a stat sufletul, sau o casa a lui. In ziua intai cand se dezbraca de aceasta haina a trupului, sufletul se mai uita la ea, inainte de a se desparti pentru multa vreme unul de altul. Dar il mai tine si ingerul de la botez langa haina aceasta cu care a fost imbracat.

Si se minuneaza sufletul foarte cand vede cum se descompune trupul lui si ce miros dezgustator imprastie, si nu-i vine a crede ca a stat in acest lacas de care nu se alege nimic. Acum isi aduce aminte de ceea ce spune proorocul David: „Scoate, Doamne, din temnita sufletul meu, ca sa se marturiseasca numelui Tau”. Si-i arata ingerul: „Vezi, suflete, trupul acesta care se descompune? Cu acesta ai fost in caile cele bune, dar pentru acesta ai facut si atatea pacate; cu acesta ai facut metanii, cu acesta ai mers in biserica, dar cu acesta ai fost si la desfrau, si la betii, si la jocuri, si la nunti, si la furat, si la distractii, si la alte rautati”. La toate acestea sta si cugeta sufletul. Caci sufletul dupa moarte – dupa ce iese din trup – lucreaza mai repede ca fulgerul, caci este fiinta rationala si ganditoare, si nu mai e ingreunat de trup. Si de aceea isi aminteste cu mare iuteala nu numai de cuvintele pe care le-a vorbit in viata, ci si de toate gandurile pe care nu le-a vorbit (cf. Usa pocaintei, cap. 3, p. 252). Daca omul tine minte acum ce a grait cand era copil, sau ce a gandit de multe ori, cum nu-si va aminti cu mult mai usor de toate atunci cand se dezbraca de aceasta tarina a trupului, care este o grosime mare pe el?

Deci 24 de ceasuri tine ingerul de la botez sufletul langa trup, cu puterea lui Dumnezeu, ca sa-i arate inca o data lacasul in care a vietuit pe pamant; si-i spune: „Sa stii, suflete, ca atunci cand va suna trambita cea mare a Judecatii, cum spune apostolul, ai sa te imbraci din nou cu acest trup si vei sta dinaintea Dreptului Judecator, ca sa dai seama de cele ce ai lucrat – cum zice apostolul – in trup, fie bune, fie rele”. Acestea se intampla in ziua cea dintai. Noi plangem pe cel mort ca ne-a parasit, dar el e inca de fata. Ziua intai sta langa trup.

In ziua a doua dupa moarte, se intampla un lucru mai infricosat. Se intampla ceea ce spune proorocul David: „Pentru ce ma tem in ziua cea rea, cand ma va inconjura faradelegea vrajmasilor mei?” (Psalmi 48, 5). Adica, tot ce ai lucrat in viata, ti se arata deplin si concret in ziua a doua. In aceasta zi, ingerul pazitor duce sufletul pe unde a umblat toata viata, chiar daca ar fi inconjurat el globul pamantesc de o mie de ori. Sufletul merge ca gandul si ca fulgerul. De ar fi trait omul cat de mult, sufletul se duce pe unde a trait, caci merge cu mare repeziciune. Vezi, cand ne mai rugam cu gandul, acum sunt in cer, acum sunt inapoi. Nici n-am pronuntat bine ceva cu limba si gandul a luat-o inaintea limbii. Asa de repede merge si sufletul dupa ce iese din trup.

Si ingerul care il insoteste ii spune: „Iata, suflete, aici ai curvit, aici ai furat, aici ai baut, aici ai glumit, aici ai ras, aici te-ai imbatat, aici te-ai maniat, aici ai vorbit vorbe murdare, aici ai jucat, aici ai chiuit, aici ai facut cu ochiul, aici ai batut din palme, aici ai fost in carciuma si ai pus lautarii sa-ti cante”. Pe urma ii arata si cele bune: „Iata, aici ai facut metanii, aici ai plans, aici ai mers la Sfanta Liturghie, aici ai ajutat pe un sarac, aici ai ajutat pe cineva care era bolnav, aici ai cercetat pe unul din temnita, aici ai ascultat Sfanta Liturghie, dincoace ai ascultat predica, aici ai cantat o cantare religioasa, aici ti-a fost mila de un om necajit”. Si-i arata asa, pas cu pas, minut cu minut, unde a fost si ce a facut, si sufletul ramane incremenit cand vede ca-i arata asa de bine toate miscarile. Si nu poate zice nimic, pentru ca tot ce-i spune a facut cu adevarat si o stie. Ingerul ii arata toate cele facute de el cat timp a fost in trup si sufletul recunoaste toate. Cum sa nu fie adevarat, daca ingerul a calatorit cu el, a fost pe umarul lui, in chip nevazut, si a scris toate imprejurarile vietii si gandurile lui?

Iar in ziua a treia se intampla un lucru mai infricosat. In ziua aceasta i se dau sufletului inca sase ingeri, care cu cel de la Botez sunt sapte, si isi incepe calatoria spre cer, ca are de trecut vamile vazduhului. Sunt 24 de vami, pe unde trebuie sa treaca sufletele noastre. La ele suntem cercetati de cele mai mari capetenii ale iadului pentru toate faptele, toate cuvintele si toate gandurile (vezi Tainele vietii viitoare, cap.3, p.93). Si sufletul trece pe la vami insotit de cei sapte ingeri, ca fulgerul, si dracii ii arata toate relele cate a facut, daca nu le-a spovedit. Daca omul s-a spovedit curat la duhovnic, Duhul Sfant a sters de pe zapisele dracesti pacatele pe care le-a facut omul cu lucrul, sau cu cuvantul, sau cu gandul, sau cu voia. I le-a sters daca le-a spovedit, i-a parut rau de ele si a incetat de a le mai face. In acest caz, diavolii scot zapisele, dar cand se uita la ele, le vad ca sunt albe. Dar daca nu s-a marturisit, sau nu s-a marturisit curat, le vad scrise. Si-i arata: „Vezi aici ce-ai facut?”. Iar cele 24 de vami incep cu vama pacatelor celor mai obisnuite ale noastre: cu pacatele vorbirii desarte. Caci cine e atat de stapan pe limba sa nu zica vreo vorba desarta?

Se stie cat este de aplecat omul sa vorbeasca de rau si sa spuna glume. De aceea, ca sa treci prima vama usor, cand te duci la spovedanie, intai aceasta s-o spui: „Parinte, am vorbit vorbe desarte”! A doua vama este a minciunii; a treia – a vorbirii de rau, a clevetirii; a patra – a lacomiei… si asa mai departe, caci nu este timp sa vi le spun pe toate. Sufletul trece prin toate vamile, caci [nimeni si nimic] nu-l poate opri, pentru ca trebuie sa se duca in ziua a treia la Dumnezeu. Dar i se arata fiecaruia pacatele lui si stie ca dupa patruzeci de zile are sa cada jos de la vama cutare, adica are sa se duca la muncile vesnice, daca nu s-a marturisit si nu s-a pocait de faradelegile lui. Deci, in ziua a treia, dupa ce a trecut vamile, insotit de cei sapte ingeri, sufletul ajunge la Prea Sfantul Dumnezeu, la Scaunul Prea Sfintei si de viata facatoarei Treimi. Atunci ajunge prima data sufletul la Dumnezeu, fara trup. Deci Biserica, ca o mama buna si duioasa, a treia zi dupa moarte, face pomenire celui mort. Nu stiu daca la dumneavoastra este acest obicei, ca atunci cand se vine de la inmormantare sa se faca masa acasa, intru pomenirea celui adormit. E bine sa o faceti aceasta, ca asa e regula Bisericii. Cand se vine de la inmormantare, e bine sa se faca o mica masa, sa se dea de pomana haine ale mortului, sa se dea de pomana mancare, sa se faca ceva rugaciune si pomenire pentru sufletul care s-a dus dintre cei vii.

Pentru ce se face aceasta pomenire de trei zile? Pentru ca sufletul a ajuns prima data la Dumnezeu si e bine sa ne rugam ca Dumnezeu sa-l binecuvanteze cu liniste si cu pace si cu darul Sfantului Duh. Iar din ziua a treia sufletul trebuie sa treaca prin rai sase zile. Cel pacatos trece prin rai ca si cel drept. Dar vai si amar cata deosebire este intre unul si altul! Cat se bucura cel drept cand trece prin rai, cand stie ca are sa mosteneasca raiul, si cat se scarbeste cel pacatos, cand vede ce a pierdut. Sufletul trebuie sa treaca sase zile prin rai, insotit de ingerii cei buni, ca sa vada toate frumusetile raiului. Si desi merg cu iuteala gandului, nu pot dovedi sa le vada pe toate, ca raiul e nemarginit. Acolo vede sufletul raiul desfatarii, acolo – pamantul celor blanzi, acolo – palatul Noului Sion, acolo – mireasa Mielului (cum se spune la Apocalips), acolo – Ierusalimul cel ceresc, acolo – sanul lui Avraam, si toate cate le pomeneste dumnezeiasca Scriptura despre rai; vede atatea frumuseti, cum zice apostolul Pavel, vede cele ce ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, caci acestea a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dansul (Luca 23, 43; II Corinteni 12, 14; Apocalipsa 2, 7)

Numai o floare din rai – zice unul din sfinti – daca ai aduce-o pe fata pamantului, n-o poti cumpara cu toate comorile lumii, atata-i de frumoasa! Acolo, cum zice Marele Vasile, florile pururea infloresc si niciodata nu se vestejesc (Hexaimeron). Si atata mireasma si atata frumusete si atata cantare este acolo, si atata lumina, atata bucurie, atata dreptate si atata pace intru Duhul Sfant, si atata mangaiere duhovniceasca, incat este cu neputinta limbii celei de tarana a omului sa poata povesti ce vede sufletul acolo. Si vazand sufletul aceste frumuseti, aceste minunatii, cand trece prin rai, daca stie ca a facut fapte bune si a murit marturisit si impartasit cu Prea Curatele Taine si impacat cu Biserica, are mare bucurie, caci simte ca dupa patruzeci de zile va fi randuit undeva pe acolo, pana la dreapta Judecata, si are sa se veseleasca de atunci inainte. Dar daca se stie pacatos, isi zice: „Vezi ce ai pierdut? Prost am mai fost si pacatos am mai fost, rau si nebun am mai fost! Cum am facut numai voia trupului cel de tarana, a carnii aceleia pe care o mananca acum viermii in pamant, si cum am pierdut eu aceste frumuseti care nu sunt pentru o mie de ani, nici pentru milioane de ani, ci pentru vesnicie!”. Si-i pare foarte rau. Iar ingerul de la botez ii spune: „Suflete, de cate ori iti spuneam eu tie: lasa pacatul, paraseste fumatul, betia, injuratura, desfranarea, furatul – si nu m-ai ascultat! Iata ca de acum ai pierdut aceste frumuseti, de care nu te-ai facut vrednic nici sa le vezi, daca nu voia Dumnezeu sa-ti ingaduie sa vezi ce ai pierdut”.

Si asa merge sase zile prin rai; si cu cele trei zile care au trecut pana a ajuns la cer, la Scaunul Prea Sfantului Dumnezeu, se fac noua zile. Iar in ziua a noua, sufletul este adus de inger a doua oara la Scaunul Prea Sfintei si de viata facatoarei Treimi. Si de aceea se face pomenirea celor morti la noua zile (Viata repausatilor nostri, p.23). Atunci se roaga Sfanta Biserica, mama noastra cea duhovniceasca, pentru fiul ei, pentru sufletul acela care a fost botezat in cristelnita in numele Sfintei Treimi, ca Dumnezeu sa caute cu mila si cu indurare asupra lui, cand vine a doua oara sa se inchine.

Si dupa ziua a noua, cand vine a doua oara sa se inchine la Scaunul Prea Sfintei Treimi, sufletul este blagoslovit de Dumnezeu si este trimis sa mearga prin iad treizeci de nopti si treizeci de zile. Si merge prin iad cu iuteala fulgerului si nu mai pridideste sa vada atatea munci si atatea chinuri cu care se muncesc sute de popoare care n-au cunoscut pe Dumnezeu si mii si milioane de crestini care, desi L-au cunoscut, L-au suparat si n-au facut voia Lui. Si cand trece prin iad, i se dau sufletului un fel de ingeri, care sunt un fel de garda a lui Dumnezeu, numiti zapcii. Si ingerul de la botez merge cu el neincetat. Iar aceia au culoarea aripilor ca razele soarelui cand apune. Si numai unul din ei este mai infricosat la vedere decat toate muncile iadului. Si acestia sunt garda, care pazeste sufletul cand are sa treaca prin iad, ca acei diavoli mare ura au pe sufletul nostru.

Si trece prin iad treizeci de zile si treizeci de nopti, si acolo vede ce a spus Mantuitorul in Evanghelii: vede gheena, vede tartarul, unde zice Mantuitorul ca focul celor de acolo nu se stinge si viermele lor nu doarme, si unde e scrasnirea dintilor. Acolo vede iadul cel mai de jos si fantana adancului, acolo vede iezerul cel de foc, cum se spune in Apocalips, si toate muncile cele nenumite si negandite, care nu se pot spune de vreo limba; si aude mii si miliarde de glasuri, care tipa, si se vaita, si se muncesc; si vede fetele cele urate ale dracilor pe care, daca le-ar vedea omul cat este in viata, nu mai poate ramane sufletul in trup, ci sare din trup si ramane mort intr-o clipa.

Si trec asa treizeci de zile. Si daca sufletul se stie pe sine drept, are mare indrazneala, caci ii spune ingerul de la botez: „Vezi, suflete, daca m-ai ascultat pe mine, daca ai fost bland, si milostiv, si postitor, si ai mers la biserica, si i-ai iertat pe cei care ti-au gresit, si te-ai pazit de pacatele grele, de moarte, iata de ce munci, care sunt pentru vecii vecilor, ai scapat!”. Iar daca se stie pacatos, plange cu amar, caci stie ca intr-una din acele munci va fi randuit si el pana la Judecata de apoi, ba si dupa Judecata, daca nu mai are cine sa-l pomeneasca si sa-l scoata.

Si dupa ce trece treizeci de zile prin iad, in ziua a patruzecea sufletul este adus de ingeri a treia oara la Scaunul Prea Sfintei si de viata facatoarei Treimi. De aceea, in ziua a patruzecea se face pomenire de patruzeci de zile pentru cel mort. Si atunci se face judecata particulara a sufletului, adica judecata prin care randuieste Dumnezeu unde va sta sufletul pana la judecata universala, sau la bine, sau la rau.

Iata v-am aratat drumul sufletului pana la patruzeci de zile, ca sa stiti de ce faceti pomenirea la trei zile, la noua zile si la patruzeci de zile. Si dupa patruzeci de zile, dupa ce a fost judecat sufletul in chip provizoriu si randuit unde va sta pana la Judecata din urma, de a nimerit in iad, mai ramane o portita deschisa, ca sa poata iesi de acolo. Daca el a murit impacat cu Biserica, dar nu cu totul afundat in pacate grele, caci s-a spovedit, dar n-a apucat sa faca vreun canon, Biserica poate mijloci – prin neamurile lui, prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri si prin slujbe – sa-l scoata de acolo, sa-l duca la bucuria cea fara de margini. Iar daca nu are neamuri bune si credincioase, si daca acestora nu le pasa de el, ramane acolo sa se munceasca pana la Judecata din urma, si de atunci mai departe in vecii vecilor, fara de sfarsit.

Arhimandrit Cleopa Ilie

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

SURSA

loading...
Share.

Comments are closed.

x
Daca iti place, da-ne un "Like":
Sustine cu un LIKE noul nostru proiect!
Va multumim!