Florile de salcam, o adevarata binecuvantare pentru sanatate. Uite ce minuni poate face acest medicament al naturii

0

Florile de salcam, o adevarata binecuvantare pentru sanatate. Uite ce minuni poate face acest „medicament” al naturii Parfumate si aromate, florile de salcam pot fi folosite pe post de „medicament”. Cand „innebunesc salcamii” este cel mai bun moment pentru a le culege aceste flori si pentru a le folosi cu succes in tratamentele naturiste ale afectiunilor digestive si respiratorii, dar si pentru durerile de cap de origine necunoscuta. Florile se folosesc sub forma de pulbere, ceai de salcam, tinctura sau vin de salcam.
Contin flavonoide, glucozide, tanin si uleiuri esentiale, substante care au efect benefic asupra organismului. Iata cateva afectiuni remediate cu ceai de salcam.

Preparatele obtinute din flori de salcam au actiune sedativa si antispastica la nivelul musculaturii netede gastrice. De aceea, se folosesc in dureri abdominale, in gastrite hiperacide, in boala de reflux si in ulcerul duodenal. De asemenea, florile de salcam au actiune sedativa la nivelul sistemului nervos central, reduc nivelul stresului, efect deosebit de benefic in cazul gastritelor si ulcerelor declansate de stres. Ca pansament gastric, se utilizeaza florile de salcam, sub forma de pulbere sau de flori maruntite, care se administreaza pe stomacul gol, cate o lingurita rasa de trei-patru ori pe zi. Se pot folosi amestecuri de plante pentru accentuarea efectului antispastic si alcalinizant: salcam, zmeur, lemn-dulce, dud si musetel.

De asemenea, se stie despre efectul benefic al florilor de salcam asupra persoanelor „cu nervii la pamant”, asupra celor meteosensibile, in cazurile de depresie si a starilor numite „astenie de primavara”, o stare greu de definit, specifica nu numai femeilor tinere, ci si celor trecute de prima tinerete.

O cana cu ceai de salcam bauta inainte de a merge la culcare cu o ora-doua va asigura un somn linistit. Florile de salcam actioneaza asupra sistemului nervos, avand capacitatea de a calma.

Tot aceste flori parfumate reduc excitabilitatea nervoasa, de aceea se recomanda impotriva durerilor puternice de cap. Infuzia combinata, cate un litru pe zi, indulcita cu miere, este un remediu excelent in cefalee si stari de greata care se agraveaza la stimulii sonori si auditivi.

O cana cu macerat din flori de salcam, consumata zilnic, va ajuta sa calmati o parte dintre simptomele proprii afectiunilor digestive. Se prepara un macerat: 200 ml de apa in care se adauga o lingura si jumatate cu flori de salcam.
Se lasa la macerat de seara pana dimineata, cand se bea pe stomacul gol. Acest preparat este recomandat persoanelor suferinde de ulcer, gastrita, reflux gastro-esofagian, crampe abdominale si indigestii dupa mesele copioase cu alimente grase.

Florile de salcam au efect sedativ
Florile de salcam calmeaza tusea si au efect usor sedativ, linistind starile de nervozitate si iritabilitate. In bolile de stomac, gastrita si ulcer gastric ori duodenal, florile de salcam actioneaza ca un adevarat pansament. Se face o cura de macar o luna, in care zilnic se ia cate o lingurita de pulbere de flori inainte de fiecare masa.
Pulberea se obtine macinand florile bine uscate in rasnita de cafea. Se pastreaza la rece, in borcane bine inchise, dar nu mai mult de doua saptamani, perioada dupa care isi pierde din proprietati.

Infuzia din flori de salcam
Infuzia din flori de salcam se prepara turnand 200 ml de apa fiarta peste o lingurita de planta uscata. Se acopera vasul pentru zece minute, apoi se strecoara, iar lichidul obtinut se bea in trei reprize, dupa mesele principale.

Infuzia combinata se recomanda, mai ales, in caz de dureri de cap foarte puternice, deoarece florile de salcam au darul de a reduce excitabilitatea nervoasa. Se prepara din trei – patru linguri de flori maruntite, puse la macerat intr-o jumatate de litru de apa, pentru 10 ore, de seara pana dimineata. Se filtreaza, iar lichidul rezultat se lasa deoparte. Planta ramasa dupa filtrare se fierbe cinci minute intr-o jumatate de litru de apa. Dupa racire, se filtreaza si se amesteca cu lichidul ramas de la macerat, in felul acesta obtinandu-se cam un litru de ceai.

Infuzia caldade flori de salcam, indulcita cu miere, cate un litru pe zi, calmeaza accesele de tuse, durerile de piept si febra, avand proprietati emoliente, antiiritative si expectorante.

Nu ocoliti medicul!
Poate cea mai importanta calitate a tratamentului cu salcam este aceea ca, influentand sistemul nervos, actioneaza in cele din urma asupra multor probleme ale organismului, inclusiv boli de stomac, ficat, bila, plamani, prostata. Uneori, terapiile naturiste dau atata satisfactie incat bolnavii sunt tentati sa creada ca este la latitudinea fiecaruia sa aleaga intre automedicatie si consultarea medicului.

Ar fi o abordare gresita. Consultarea unui medic ca de exemplu medicul de familie, nu trebuie evitata niciodata. Este mult mai sanatos sa adoptam orice tratament, fie si naturist, cu confirmarea medicului, decat sa procedam pe dibuite: chiar si nevinovatele arome ale florilor au uneori contrindicatii – unele care pot avea chiar efecte grave, daca le ignoram.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

SURSA

loading...
Share.

Comments are closed.

x
Daca iti place, da-ne un "Like":
Sustine cu un LIKE noul nostru proiect!
Va multumim!