Palma care ucide sufletul

0

1,2,3…30. Ştiai că în timp ce număr, în România, o dată la 30 de secunde o femeie este bătută? O zi, două, trei… Da, o dată la trei zile, o femeie moare din cauza violenţei. De unele nici nu ai idee. Suferă în tăcere. La altele observi privirea lăsată în jos şi cum îşi frâng mâinile încet, stăpânindu-şi lacrimile.

“Mă doare” spunea ea cu lacrimi în ochi, mâna întinsă ca un scut şi vânătă pe faţă. Oftă uşor şi văzu privirea bărbatului monstru din faţa ei, ca mai apoi să-i vadă doar pumnul. Pumn care o lovi din plin şi o lăsă pentru câteva clipe fără aer. “Mă doare” repetă ea cu glasul stins. Da, o doare, numai că mai tare decât vănătaia de pe faţă, o doare sufletul. Inima. Cu fiecare palmă primită, câte o bucăţică din ea se stingea. Şi ştiţi ce e mai grav? Că se învinovăţea, credea că merită ce i se întâmplă.

Când scriu aceste rânduri, mă gândesc la sutele, miile de femei care suferă un abuz. Mai mult, mă gândesc la acea femeie care stătea ieri în spatele meu şi îi povestea unui prieten că “timp de 20 de ani m-a bătut. Mi-a dat o palmă, un pumn. Eh, mai tare m-a durut faptul că băieţelul nostru vedea toate acestea şi făcea ochii mari de groază. Acum, s-a terminat. Deşi am peste 40 de ani, eu l-am părăsit. Niciodată nu a mers bine între noi”. M-a marcat glasul ei indiferent, de parcă era normal ce i s-a întâmplat. M-a marcat nonşalanţa cu care povestea toate acestea, de parcă înşira ce a mâncat ieri dimineaţă la micul-dejun. M-am întors spre ea şi mai apoi m-a marcat privirea ei, goală şi stinsă… Era privirea unei femei căreia i s-a stins spiritul. Privirea unei femei care timp de 20 de ani a crezut că i se cuvine ce primeşte, privirea unei femei care odată cu fiecare pumn primit, suspina adânc şi plângea noaptea în pernă, ca să nu o audă copilul.

Da, când scriu aceste rânduri, mă mai gândesc şi la femeia care stă la rând la supermarket şi are gâtul acoperit cu o eşarfă, pentru a ascunde urmele de degete strâns încleştate, deşi e mult prea cald afară. De asemenea, mă gândesc şi la femeia cu ochelarii de soare, deşi afară e umbră şi plouă, la fel ca în sufletul ei, mult prea cicatrizat. Nu pot să o uit nici pe femeia care săptămânal cade pe scări, se loveşte în colţul mobilei sau mai ştiu eu ce alte “accidente” tâcluite şi gândite bine acasă pentru a părea veridice. Dar, în mod special, în faţa mea apar ochii mari, speriaţi, de copil care se uită cu groază spre o scenă pe care nu o va uita niciodată: mama împinsă în colţ, cu mâinile tremurânde pe cap şi înăbuşindu-şi ţipetele, iar tatăl cu o privire glacială, “o mângâie” puternic cu pălmi care răsună sec în camera martoră tăcută la distrugerea unei inimi de femeie.

Şi de ce se întâmplă toate acestea? Pentru că el e mai tare, mai puternic? Pentru că trebuie să se simtă bărbat? Pentru că asta a înţeles el că înseamnă iubirea, dacă o pot numi aşa? De ce? Pentru ca tu, femeie, să crezi că meriţi fiecare palmă primită? Nu scriu aceste rânduri ca să mai umplu câteva rânduri goale. Nu. Scriu aceste rânduri pentru tine, pentru femeia care a stat faţă în faţă cu un monstru şi totuşi încă stă în picioare. Îţi scriu ţie, bărbatule, să te trezeşti la realitate şi să îţi dai seama că violenţa nu te face nimic mai mult decât un gunoi al societăţii. Îţi scriu şi ţie, cel care eşti martor. Dacă taci, iei parte la ceea ce vezi. Dacă alegi să nu spui nimic, involuntar, pălmuieşti şi tu femeia maltratată. Indiferent cine eşti, fă tot posibilul ca acel suspin al ei să fie ultimul. Opreşte palma care ucide sufletul încetul cu încetul! Opreşte-o… pentru că în timp ce tu ai citit aceasta, în aceste minute, peste zece femei au fost bătute.

Sursa: alinailioi.ro

Foto: www.thebetterindia.com

loading...
Share.

Comments are closed.

x
Daca iti place, da-ne un "Like":
Sustine cu un LIKE noul nostru proiect!
Va multumim!